De vorbă cu tata
„- Imaginează-ți că ai ajuns în acel punct în care îți dorești să ajungi. Te simți relaxat, liniștit, a trecut această perioadă tumultuoasă care te stresează acum. Și, în acel moment de liniște, te uiți la tine cel din trecut (adică din momentul acesta în care vorbim noi doi) și vrei să-ți dai un sfat. Ce sfat ți-ai da?
– Mi-aș spune: ”Ai răbdare!”
Aceasta e o „frântură” de dialog, avut ieri într-o ședință cu unul dintre clienții mei și taaaare mult m-am gândit la mine și la capacitatea proprie de a-mi cultiva răbdarea. Eu însămi mă regăsesc într-o perioadă în care încerc, cât de mult pot, să exersez mai intens cultivarea răbdării. Viața mi-o aruncă la fileu și îmi zice „Ia vezi, Flori, cum mai stă treaba cu răbdarea ta astăzi?” Și cum gândurile care circulă cu viteza luminii dau dintr-una într-alta ca să creeze conexiunile acelea care mie îmi plac mult, m-au purtat cu gândul la o discuție avută cu tatăl meu în mașină, în urma cu câteva săptămâni.
De obicei, drumul nostru împreună cu mașina este un drum de discuții faine „despre viață”. La acel moment mi-a venit să îl întreb pe tata:
– „Tată, pe tine ce te face fericit?”
Vei zice că sunt neobosită în a-mi băga nasul în viețile oamenilor, dar nu-i doar despre asta.
Nu-i vorba atât despre curiozitate, ci mai degrabă despre nevoia mea de a cunoaște și înțelege mai mult familia de origine, pentru că acolo, în sânul ei, învățăm să iubim, să ne lăsăm iubiți, să dăruim, să învățăm a învăța, să acceptăm, să tolerăm, să iertăm sau, din contră, să fugim de contact, să fugim de relații, să nu știm a ierta, să reprimăm emoții, să lovim etc.
Tatăl meu, deși a fost ușor surprins de întrebarea mea venită din senin, nu s-a lăsat „încurcat”. Și-a spus, în sinea lui cred: „Trebuie să îi răspund fiică-mii”:
– „Sunt fericit că suntem sănătoși, că suntem bine cu toții, că putem munci și că ne putem atinge obiectivele pe care ni le dorim”.
Tatăl meu este un familist convins și recunosc că mă așteptam să zică asta. Nici nu a stat pe gânduri să răspundă. I-a venit natural și cu ușurință. Apoi, am mai scormonit puțin în cămara resurselor lui interioare și l-am întrebat:
– „Ce anume simți că te-a ajutat, de-a lungul vieții, să treci prin și peste toate experiențele pe care le-ai trăit?”
– „Pai, faptul că mi-am văzut mereu de treaba mea, am muncit, nu m-am lăsat niciodată influențat de cei care mi-au spus că nu e bine ce fac. Cumva, am avut încredere în mine, în judecata mea și în faptul că voiam să fac să fie bine. Nu m-am grăbit niciodată, am avut RĂBDARE, adică nu mi-am stabilit niciodată obiective nerealiste. Am făcut totul pas cu pas, nu m-am pripit.
Da! Da! Are sens. Deseori îmi spune: „nu te grăbi”, „ai răbdare”! Fie vorba între noi, uneori poate prea des Dar, pe măsură ce cresc, înțeleg din ce în ce mai bine la ce se referă. Și înțeleg și mai bine povestea lui. (Tata, te iubesc! Dacă mă citești, te rog să nu te superi)
Un lucru care mie îmi place foarte mult în relație cu tatăl meu și care mă ajută în exersarea răbdării este faptul că mă face mereu să RÂD. Și râdem împreună. Mult! Este sănătos și pentru fiecare dintre noi, dar și pentru relația noastră.
Curiozitatea de a afla povestea familiei de origine este de folos când vrei să descoperi: valori, idei, mentalități, credințe, convingeri, tipare comportamentale, mituri, credințe despre rolurile parentale, despre relații, despre familie, despre căsătorie, despre a da naștere copiilor, despre creșterea lor, despre divorț, boală, pierdere/moarte, despre succes/insucces, despre încredere și curaj, despre răbdare/grabă etc. Așa că te invit să fii curios în a cunoaște povestea pe care „și-o spune” familia ta de origine și să observi cum influențează ea viața ta de acum.
Închei cu râsul ca exercițiu pentru cultivarea și dezvoltarea răbdării! Pe mine chiar mă ajută!
Cu drag,
Florina