Sari la conținut

”Eu nu încetasem să trăiesc, ci aveam să învăț a trăi în alt fel!”

Eu nu încetasem să trăiesc

De 2 ani încoace, 1 ianuarie este ziua în care „aniversez” începutul noii mele vieți: mai conștiente și mai conectate cu grija față de sănătatea mea. Pentru că așa am simțit-o, fix pe 1 ianuarie 2022. Ca o nouă viață, în locul unui nou an.

Când au început să apară primele simptome ce nu mai puteau fi ignorate (paresteziile laterale și durerile greu de suportat ale herniilor mele de disc), voiam să cred că ceea ce simt nu este real. Îmi amintesc și acum că am ajuns acasă și, dorind să adorm, am închis ochii și-mi spuneam în gând: „𝑛𝑢 𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙 𝑐𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡, 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑡𝑟𝑒𝑧𝑒𝑠𝑐 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑠̦𝑚𝑎𝑟 𝑢𝑟𝑎̂𝑡”. În definitiv, plecasem să dansez la petrecerea de Revelion și îmi doream să fie cu bucurie, entuziasm, distracție și gânduri la un an mai bun. Dar nu a fost așa.

Sentimentul de a fi un coșmar urât a durat câteva luni, fiindcă am avut nevoie să trec prin etapele firești de pierdere: negare, furie, negociere, depresie, acceptare. Apoi iar depresie, apoi iar acceptare. Pentru că aceste etape nu se întâmplă, tot timpul, în aceeași ordine.

Îmi amintesc că am simțit acceptarea fix de ziua mea, de Florii. Atunci a fost prima dată când am mers la recuperare cu un sentiment de împăcare cu ceea ce aveam să denumesc ”viața mea acum” . Nu eram deloc fericită cu ea, dar, cel puțin, renunțasem la disprețul de sine și față de orice și eram mulțumită că am grijă de mine din nou.

Dincolo de durerea firească, ceea ce părea, inițial, un coșmar, a venit ulterior către mine cu un puternic efect: de trezire la o viață mai conștientă. Nu susțin faptul că trebuie să trecem prin suferințe crunte sau să ne îmbolnăvim ca să fim mai conștienți, dar dacă găsim un sens în suferința noastră, fără a rămâne blocați în negare, furie, deznădejde, neputință, victimizare, putem să alegem cum să ne trăim viața mai departe. În cele din urmă, eu nu încetasem să trăiesc, ci aveam să învăț a trăi în alt fel.

Această schimbare a apărut pe ringul de dans. Un loc în care eu am crescut foarte mult personal și am creat o legătură cu corpul meu feminin, așa cum nu am făcut-o în niciun alt loc. Ori pierderea acestui contact (odată cu diagnosticul și confruntarea cu neputința de a mai dansa pentru o perioadă) mi-a adus multă suferință. Iar în momentele mele de iraționalitate, credeam că nu voi mai putea dansa niciodată. Îmi amintesc și acum că printre primele mele căutări pe google era: „poți să mai dansezi dacă ai hernie de disc?” Tot așa am aflat de toate persoanele publice de la noi care au hernie de disc și care, culmea, continuă să danseze. Am simțit că mai e o speranță.

Am ajuns să mă întorc la dans mai devreme decât mă așteptam. După prima reîntoarcere, am stat cu inima strânsă. Nu voi uita niciodată acea noapte: m-am rugat ca următoarea dimineață când mă voi trezi să nu mai fie la fel ca acea dimineață din 1 ianuarie 2022. Spre fericirea mea, nu a mai fost așa. Și am învățat să dansez mai conștient. Mai atentă la mișcări, mai preocupată să spun fiecărui partener de dans să evite anumite mișcări pentru că nu le mai pot face la fel… Dar tot am dansat. Și continui să dansez.

Ca să sărbătoresc aniversarea noii mele vieți, mi-am pus pantofii de dans în picioare. Ringul de dans mi-a și luat, dar mi-a și dat. Mi-a luat din impulsivitate și, pe alocuri, din inconștiență și mi-a dat prezență, conștiență și savoarea vieții cu adevărat. Și nu am cum să nu sărbătoresc asta. Pentru că am dezvoltat o mare reziliență, depășind limite la care nici nu gândeam înainte.

Adevărul adevărat, însă, este că, dincolo de reziliența dezvoltată și de toate lucrurile pe care le facem ca să fim mai bine, de toată forța și puterea ce crește în noi, doare tare să știm că „nimic nu va mai fi la fel”. Iar asta este o certitudine cu care eu încă învăț să mă obișnuiesc. Și, mai ales, să tolerez frustrarea care se instalează între momentul în care îmi pare rău că nu mai sunt la fel și momentul în care accept asta: că nimic nu va mai fi la fel. Niciodată! În esență, psihicul nu va mai fi la fel, căci te îndeamnă să îți trăiești viața cu lecția acestei experiențe.

În stilul caracteristic, închei tot cu grija de sine! Fie că treci printr-o experiență provocatoare, fie că nu, ai grijă de tine cum știi mai bine! Căci eu conștientizez cel mai mult certitudinea schimbării noastre în timp, indiferent de felul ei.