Mă priveam pe acest fotoliu și mă gândeam la momentele în care credeam că nu am ce să caut pe un fotoliu dintr-un cabinet psihologic, că nu e ăsta locul meu și că ar trebui să se așeze pe el „adevărați specialiști”, oameni mult mai deștepți ca mine, mai competenți, mai pricepuți, mai cu experiență, mai, mai, mai, mai, mai, mai…
Mi-au venit toate aceste gânduri în minte stând de vorbă cu un client care spunea că nu se poate concentra suficient de mult la munca lui și care a ajuns să creadă că poate nu e „pregătit” pentru domeniul în care lucrează, că nu ar fi „locul” lui acolo. Drept vorbind, nu e locul lui acolo. Dar nu domeniul său de activitate e problema, ci proiectul din domeniul lui în care este implicat. Însă el nu e conștient de asta încă.
Explorând mai mult, am identificat contextul care favorizează „lipsa” lui de concentrare: unul în care este pus să îndeplinească sarcini pentru care nu i s-a făcut niciun fel de training, în care cere ajutor și îndrumare, dar nu le primește, astfel că se străduiește să fie autodidact, sperând că ceva va reuși. Și reușește, dar nu la nivelul la care ar dori. Și asta vine la pachet cu demotivare, pierderea interesului și, ulterior, la dificultatea de concentrare. Suprapusă situația asta și cu o problemă personală extrem de grea, se creează contextul favorabil lipsei de atenție, implicare, motivație.
Interesant este că, înainte de a fi mutat pe acest proiect, nu acuza nicio problemă de concentrare, ba chiar era mulțumit de cum reușea să își ducă sarcinile la bun sfârșit.
Îmi povestește că se simte demotivat și frustrat și că ar avea nevoie de ajutor, dar cu greu acceptă să arunce un ochi la sistem, ca să vadă cum funcționează, de fapt, munca în echipă. Tot crede că problema e doar la el și că ar trebui neapărat să facă ceva ca să reușească.
Am observat că suntem obișnuiți fie să dăm vina pe noi, neglijând contribuția contextului în care ne aflăm, fie să dăm vina pe context, fără să ne uităm la noi înșine. Rareori ne uităm la ambele, la cum funcționăm noi în sistem/echipă și la cum funcționează sistemul/echipa cu noi.
Ca el am fost și eu cândva. Să mă uit doar la mine, crezând că eu sunt problema și mă uitam deloc sau prea puțin la context. Iar dacă ai trecut prin asta vreodată, probabil că și tu, ca și mine, ajunsesei să crezi că ceva e în neregulă cu tine și că trebuie să te lași de meserie, că acela nu e locul tău. Sigur, pot fi și domenii de activitate în care nu ne potrivim și trebuie să ne reorientăm sau domenii în care suntem insuficient pregătiți și mai avem nevoie de învățare. Dar eu nu la ele mă refer. Ci mă refer la acele momente în care noi știm că suntem capabili și ne-am demonstrat asta cândva, dar într-un sistem diferit ceva scârțâie.
E greu să performezi profesional când îți este sabotată munca sau ți se întoarce spatele, nu ești ajutat, când nu primești îndrumarea de care ai nevoie.
E greu să îți faci munca când valorile tale nu sunt în acord cu cerințele sistemului, când te simți nedreptățit sau pus să faci lucruri pe care nu le-ai face niciodată, pe care le consideri greșite sau sunt împotriva principiilor după care tu îți ghidezi munca.
Chiar cunosc și colegi de breaslă care își fac bine munca, dar au ajuns să se îndoiască de ei înșiși din pricina sistemului. Dragi colegi, schimbați locul!
Schimbă locul și tu dacă simți că nu e unul care te crește! Alege să te descoperi pe tine în noi ipostaze într-un mediu prielnic nevoilor tale, în care munca ta este văzută, apreciată, în care primește feedback!
Meriți! Și alege! Ai dreptul ăsta!