Despre mine

De fel eu sunt țărancă, născută și crescută cu iubirea de glie, iarbă, pomi, fructe, legume, praf și țărână.

Am crescut învățând să dau cu sapa, să strâng fânul de pe câmp, să culeg porumb, să merg cu vaca la cârd. Am învățat să fac curat la animale, să ud grădina, să merg la treierat, să strâng coceni și bețe de floarea-soarelui, să adun iarbă de pe câmp pentru animale, să merg cu căruța, să învăț cum se înhamă calul la căruță și cum să dirijez mersul calului trăgând de hățuri. Nu-mi e străin să mă mănânce pielea de la praful din grâul treierat în vremea secerișului, cum îi zicea bunica pe vremea ei. Mă urcam în căruță și puneam grâul în saci, ca mai apoi să îl facem faină. Ah, și ce bună era pâinea aia făcută de mama în cuptorul ăla de cărămidă din curte. Știu, n-ai zice! Mi s-a mai spus. 😊

Când Photographa – Cristina Petcu mi-a făcut poza aceasta în grâu, mintea mea s-a dus la acele vremuri în care nu-l vedeam într-o formă artistică, ci ca o sursă puternică de hrană pentru mine și familia mea. Cred că, dacă stau bine să mă gândesc, acestea sunt primele mele poze făcute în grâu. Pentru că mi-e greu să știu că strivesc grânele sub picioare. Am crescut protejându-le, și nu să mă „joc” prin ele. Când vezi cât de grea e munca la câmp îți schimbi perspectiva. O prețuiești altfel. E ca atunci când înveți să prețuiești sănătatea odată ce ai trecut prin boală.

Păstrez mereu vie inima mea de țărancă, iubitoare de tot ce natura ne poate oferi și mă surprind gândindu-mă, de fiecare dată când plouă, la inima câmpului. Îmi zic, în gând, „ce bine că plouă, crește porumbul, crește grâul, crește iarba”. La mine la țară era mereu iubită ploaia, nu ne feream de ea, nu ne plângeam când venea… Știam că NE CREȘTE, prin puterea ei de a crește natura.

Cred că inima asta a mea iubitoare de natură îmi e de mare folos în lucrul meu cu oamenii, pentru că mereu îi îndemn să meargă la ea atunci când au nevoie să își scadă nivelul de stres, să își îmbunătățească starea de spirit sau dacă vor să se ancoreze mai mult în „aici și acum” . În natură chiar nu ai cum să te „ferești” de mindfulness. Vine pur și simplu. Și acum zâmbesc amintindu-mi de un client care îmi spunea că se relaxează privind un șir de furnici care se plimbă pe copaci. 😊

Oriunde ai fi sau oriunde ai ajuns, să nu uiți niciodată să îți iubești originile! Le porți adânc în ființa ta și îți sunt resurse în tot ceea ce ești și îndeplinești astăzi!

Și, pentru că mă gândesc că ești aici cu un scop, să afli dacă sunt omul potrivit cu care să începi munca ta cu tine, îți mai las o resursă aici, prin care să descoperi mai multe despre activitatea mea profesională