Aici, în această sală de kinetoterapie, am plâns de câteva ori, în ultimul an și jumătate. De durere și de neputință. De câte ori am plâns acasă nici nu mai știu dacă pot să număr…
Coloana mea vertebrală m-a învățat cel mai mult și cel mai bine să spun NU. Și m-a mai învățat mult despre grija de corpul meu, esențială pentru a fi sănătoasă.
Nu cred ca ți-am povestit, însă acum mai bine de un an și jumătate, viața mea avea să se schimbe. Aflam că am două hernii de disc la coloana cervicală și un început de a treia. De atunci, relația mea cu sănătatea a fost principala relație la care am vrut să lucrez, care a deschis drumul iubirii și respectului față de corpul meu. Oricât de furioasă și neputincioasă m-am simțit la început, nu am mai avut de ales decât să muncesc ca să mă am în grijă. Alegerea sănătății nu mai putea fi o opțiune, ci devenea o obligație. De atunci, una dintre cele mai mari conștientizări pe care le-am avut a fost că ești atât de puternic când poți să alegi.
Luăm multe lucruri de-a gata în viața noastră. Iar unora ajungem să le dăm atenție doar când nu le mai avem. A trebuit să învăț, pe propria piele, să îmi pese suficient de mult de grija de sine, căci să mă învăț minte nu am reușit niciodată!
O altă conștientizare a fost că dacă ai/găsești suficiente resurse în tine, ca să știi ce să faci când nu mai poți să alegi, în interiorul tău se dezvoltă o putere pe care nu ți-ai fi imaginat vreodată c-o vei avea. Este o putere care simt că a venit după ce am zis NU: nu mai vreau să lucrez în felul în care o fac, nu mai vreau să ignor semnele corpului meu când este în stres maxim și nu-i ascult nevoile, nu mai vreau să continui să îmi asum niște responsabilități ce nu sunt ale mele… Apoi, mi-am zis DA mie, sănătății mele, vieții mele trăite într-un mod în care să mă simt congruentă cu mine însămi.
După un an și jumătate de când am început recuperarea, când kinetoterapeutul meu mi-a pus 8 kilograme în brațe, îmi venea din nou să plâng. Îmi era frică, pentru că nu mai voiam să mai trec prin ce am trecut, dar eram fericită. Până la acel moment nu mai credeam c-o să mai pot ridica 8 kilograme în brațe vreodată.
De la începutul recuperării și până azi, am avut și am în minte, corp și suflet, patru obiective mari și late:
- Să dorm
- Să dorm cu capul pe pernă
- Să dorm bine
- Să îmi simt bine brațul, piciorul și ceafa și să am control asupra lor
Și am reușit. Motiv pentru care, când mi-am făcut aceste poze, zburdam de fericire. Reușeam. Reușeam să fac poate chiar mai mult decât mă așteptam eu când am început recuperarea medicală.
Mă uit mereu în oglindă și mulțumesc, zi de zi, lui Dumnezeu pentru tot ce face pentru mine în această viață și tuturor oamenilor care îmi sunt alături în această ”nouă” viață pentru mine. Viața aceea în care grija de sine este pâinea mea cea de toate zilele. Eu chiar o simt ca o ”viață nouă”. Și, din nou, mulțumesc lui Dumnezeu că am această șansă!
Pentru a ajunge aici a trebuit să învăț a spune NU. A trebuit să mă opresc din a face lucrurile haotic sau din a mai trage de mine. A trebuit să pun limite, să încep să reeduc comportamente și să educ unele noi. A trebuit să încep să învăț cum se trăiește viața când am grijă de mine.
Vreau să te las cu un gând care, deși sună clișeic, pentru mine este ca o mantră:
AI GRIJĂ DE TINE!