”Când privesc înapoi, după mulți ani, ce își amintesc pacienții despre experiența terapeutică? Nu puterea de pătrundere, nu interpretările terapeutului. Cel mai adesea, își amintesc cuvintele de încurajare ale terapeutului” (Irvin Yalom – „Darul psihoterapiei”)
Zilele trecute, una dintre clientele cu care lucrez a intrat pe ușa din cabinet, zâmbitoare, cu un cadou pentru mine. L-am deschis la scurt timp după ce s-a terminat ședința și am citit acest mesaj: „CRESC DIN IUBIRE ȘI DIN BUN”. Un mesaj care a generat acel sunet când ne conectăm, automat, cu inima noastră, și anume un mare „WOAAAA !!!” Am să îți spun și de ce
În urmă cu câteva luni, la ceva timp de când începusem să lucrăm împreună, discutam despre a extrage învățături și sens din experiențele dureroase. Din lucrul meu cu oamenii (mici și mari), dar și din lucrul cu sine, am învățat și descoperit mult despre capacitatea noastră de a crește din durerile noastre, din ceea ce procesăm, vindecăm, ceea ce rezultă o capacitate extrem de mare de a fi rezilienți. Însă, pe lângă asta, am mai descoperit și că avem așa mare nevoie să învățăm să creștem și din iubire și din bun. Să creăm experiențe care să ne împlinească, care să ne umple rezervoarele inimii, de multe ori secate de alții, de experiențe traumatice, și chiar de noi înșine uneori.
Pare ciudat să credem că e greu să facem asta și chiar îmi vine mie să îmi pun întrebarea aia retorică, pe care poate ți-ai pus-o și tu cândva, de genul: „Omule, dar de ce nu ai vrea să îți fie bine? Să îți îmbrățișezi binele?” Iar, apoi, îmi amintesc de acei mulți oameni cărora le este atât de greu să spună lucruri bune despre ei înșiși, să spună pentru ce trăiesc recunoștință, să se iubească pe ei înșiși și ceea ce fac, să fie atenți mai mult la bunul din viața lor, și mai puțin la rău, să aibă relații de iubire din care să crească, și nu unele traumatice… Și îmi mai amintesc și de vorbele lui Sharon Salzberg, care susținea în cartea ei ”Iubirea reală” că, de cele mai multe ori, în cultura noastră este vorba, mai degrabă, despre ”drama iubirii, nu despre pacea ei”.
Uitându-mă la toate astea, mi-am amintit, da! Mi-am amintit că nu e chiar așa ușor să te uiți mai mult la frumos, iubire și bun. Mai ales dacă am fost extrem de răniți de-a lungul vieții.
La acel moment, i-am spus clientei mele că avem nevoie să creștem și din iubire și din bun. Și că este nevoie să ÎNVĂȚĂM să lăsăm spațiu pentru asta în viața noastră, în calea vindecării noastre. Pentru că eu vreau să cred și voi crede mereu în bucuria vieții născute din iubire și bun!
Darul clientei mele, cu acest mesaj, a ajuns la mine fix cu acest sens: „Flori, aș vrea să știi că eu, acum, CRESC DIN IUBIRE ȘI DIN BUN”.
Apropo de ce spunea Yalom, că după niște timp de terapie, ceea ce își va aminti omul sunt cuvintele de încurajare, cele ce au avut sens pentru el și le-a luat cu sine ca pansament pentru suflet, mesajul acesta a rămas cu ea de atunci. Ca o mantră călăuzitoare. Pentru asta sunt profund recunoscătoare!
Sunt recunoscătoare că viața mi-a dat șansa să fiu ghid în călătoriile atâtor oameni, să creștem împreună relații sănătoase, calde, bune, iubitoare. Lumea are așa mare nevoie de iubirea care să o crească!
Cu drag și recunoștință că m-ai citit,
Florina