Pe Brene Brown am descoperit-o în urmă cu mulți ani, într-o perioadă a vieții mele în care avusesem niște experiențe dureroase. Mă întâlnisem cu propria vulnerabilitate, pe care încă o simțeam ca o formă de slăbiciune, deși rațional îmi era limpede că nu este un semn de egalitate între cele două.
La acea vreme, eram frământată de alegerea de a vorbi vs de a nu vorbi cu cineva apropiat mie despre ceea ce mi se întâmplă. Deși exista cel puțin o persoană cu care aveam o relație solidă și cu care mă simțeam în siguranță să împărtășesc, RUȘINEA mă împiedica să încerc. Totuși, a venit cu multă susținere pentru mine ceea ce Brene Brown spunea despre ideea împărtășirii și rușinii deopotrivă. Și aș vrea să te las cu câteva idei pe care le-am scos din agenda mea de atunci, dorindu-mi să îți fie cu inspirație astăzi:
„Vulnerabilitatea se creează atunci când împărtășim informații intime despre noi nu persoane care ȘI-AU CÂȘTIGAT DREPTUL DE A NE ASCULTA – oameni cu care am cultivat o relație care poate suporta greutatea poveștilor noastre”.
„Cred foarte mult că a fi vulnerabil în fața unui public numeros (sau chiar și a unei singure persoane) este o idee bună doar dacă vindecarea are legătură cu însuși faptul de a împărtăși acele lucruri, nu cu răspunsurile pe care aștept să le primesc.
Întrebări pentru a recunoaște de ce comunici o anumită experiență:
- De ce împărtășesc această întâmplare?
- Ce anume urmăresc să obțin?
- Care sunt emoțiile mele când împărtășesc ce am trăit?
- Intențiile care stau la baza hotărârii mele de a împărtăși corespund valorilor mele?
- Există un anumit răspuns/rezultat ori lipsa unui anumit răspuns care m-ar putea răni sufletește?
- Împărtășind acest lucruri, legătura cu celalalt va deveni mai profundă?
- Ceea ce fac acum e o formă autentică de a cere ajutor de la oamenii din viața mea?”
Desigur, cartea nu abordează doar această problematică. Este ceea ce am simțit eu să împărtășesc acum cu tine. Ce am descoperit despre această carte este că are o mare putere de a te ajuta în procesul de înțelegere și acceptare de sine și, bine-nțeles, de motivare. Și cu asta vreau să închei azi, cu două citate ce mi-au fost mantre valoroase și puternic motivatoare de-a lungul timpului:
„Orice voi reuși să fac și oricât de multe lucruri îmi vor rămâne de făcut, eu însumi sunt de ajuns”
„Ce merită să fac chiar dacă voi da greș?”
Dacă nu ai citit-o deja, fugi la raftul din librărie și cumpăr-o! Apoi întoarce-te acasă și citește-o cu deschidere și prezență. Iar dacă îți place să iei notițe, poți avea lângă tine un pix și o agendă ca să scrii toate acele lucruri care au sens pentru tine și dezvoltarea ta.
Voteaza acest Articol
★★★★★
Curajul de a fi vulnerabil 0 (0 votes)