Acum câteva zile, în sala de kineto, era o doamnă cu o afecțiune la mâna stângă. Nu știu exact ce pățise, dar în timp ce kinetoterapeutul o ajuta cu exercițiile de recăpătare a mobilității, a început să plângă de durere. Eu eram cocoțată pe o minge medicinală și am observat că mi s-a strâns stomacul. Am coborât frumușel, am respirat și am rememorat momentul în care am plâns și eu pe saltea, la scurt timp după ce am aflat de herniile mele. Am simțit compasiune. Și față de doamna care se străduia să se recupereze, precum și față de mine din trecut. Avem atât de mare nevoie de autocompasiune în viața asta, cu atât mai mult în situațiile în care sănătatea noastră nu mai e la fel. Avem nevoie de autocompasiune pentru a putea să ne îngrijim în continuare, dar și de compasiune pentru a-i susține și pe alții!
Apoi, mi-am amintit de o altă doamnă, pe care am întâlnit-o acum câteva luni, tot la kineto. Avea o fractură la picior și, în timp ce mergea prin sală, ofta și spunea „Doamne, nu o să mai merg eu niciodată!” Am privit-o, i-am zâmbit și i-am zis: „Ba o să mergeți, veți vedea!” Și i-am spus asta pentru că, din nou, mi-am reamintit de mine de pe la începutul recuperării, când plângeam și ziceam că eu nu o să mai ridic niciodată greutăți. Firește, eram în iraționalitatea mea și cuprinsă de durere.
Tot atunci, îmi luasem niște gantere de vreo 2 kile fiecare, galbene și frumoase ca pepenele (nu știu dacă și gustoase, că nu am fost curioasă ) dar pe care nu mai apucasem să le folosesc. Și, pentru că, tot în iraționalitatea mea, nu mă mai vedeam ridicându-le vreodată, le-am oferit cadou cuiva. Iar acum, drept să spun, mi-e mintea la ele pentru că, ce să vezi, ridic și 8! Na problemă acum! Le dădui degeaba!
Știi ce vreau să îți zic azi, de fapt? Că atunci când îți vei spune „Nu voi reuși niciodată”, să faci un pas înainte, apoi doi, apoi trei și, ușor ușor, vei vedea câți s-au adunat, dincolo de neputința indusă de frică ori de anxietate! Și dacă chiar rezonezi cu ce scriu eu aici, aștept să îmi trimiți, peste 3, 4, 5 luni, un an, când vrei tu, o scrisoare, un mesaj sau orice simți, prin care să îmi povestești cum s-a transformat și la tine acest ”Nu voi reuși niciodată” în ”Am reușit!”
PS. În poză sunt 6 kg, mâine mă bag la 8